Firma noastră de avocatură asigură servicii de consiliere, asistare și reprezentare juridică în domeniul Dreptului Proprietății Intelectuale.

             Dreptul de proprietate intelectuală este format din dreptul de proprietate industrială și dreptul de autor.

 În România, asigurarea protecției proprietății intelectuale se realizează în principal prin două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – în domeniul proprietății industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

Dreptul subiectiv de autor reprezintă acea posibilitate conferită de lege autorului unei creaţii intelectuale de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor lui personale nepatrimoniale sau patrimoniale, în limitele prevăzute de lege.

Legea nr. 8/1996 enumeră în articolul 7 operele ce constituie obiect al dreptului de autor :

,,a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;

b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;

c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;

e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.”

Pentru ca o operă să poată fi protejată trebuie ca aceasta să fie rezultat al creației intelectuale, să îmbrace o formă concretă de exprimare, să fie adusă la cunoștința publicului și să fie originală.

Protecţia legală a drepturilor patrimoniale de autor se întinde pe durata vieţii compozitorului, iar după moartea acestuia drepturile se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal.

Protecția dreptului de autor pe plan internațional este asigurată de Convenția de la Berna din 1886. Dispozițiile fundamentale ale Convenției de la Berna au ca scop protejarea drepturilor autorilor asupra operelor literare și artistice într-un mod cât mai eficace și cât mai uniform posibil. Regimul protecției internaționale a drepturilor de autor se bazează pe principiile tratamentului național (asimilarea străinilor resortisanți ai Uniunii de la Berna cu naționalii) și tratamentului unionist (operele resortisanților beneficiază de un minimum de protecție).

Pentru protejarea beneficiarilor în domeniul drepturilor conexe s-a încheiat la Roma, în anul 1961 Convenția internațională protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune.

Dreptul de proprietate industrială

            Obiectele de proprietate industrială sunt creaţiile tehnice (invenţii, modele de utilitate) şi estetice (desene şi modele industriale), semnele distinctive asociate produselor (marcă, nume comercial, indicaţie geografică), cât şi protecţia împotriva concurenţei neloiale.

Convenţia de la Paris din 1883 privind protecţia proprietăţii industriale (cea mai vecheîn materie şi încă în vigoare) menţionează ca fiind obiecte al proprietăţii industriale:  invențiile, modelelele de utilitate, desenele și modelele industriale, mărcile de fabrică , de comerț, de serviciu, numele comercial, indicațiile de proveniență, denumirile de origine. De asemenea, este enumerată şi aşa-numita ,,represiune a concurenţei neloiale”.

Invențiile pot fi definite ca fiind creațiile care îndeplinesc anumite condiții de brevetabilitate, fiind protejate prin acordarea unui titlu specific.

            Protecția invențiilor se face prin brevet de invenție. Brevetul de invenție este un act juridic oficial care îi acordă titularului său un drept cu caracter exclusivist de exploatare a unei invenții, pe întreaga sa durată. Conform art.31 din Legea 64/1991, republicată, durata brevetului de invenție este de 20 de ani, cu începere de la data de depozit.

Un brevet de invenție poate fi acordat dacă sunt satisfăcute, în mod cumulativ, condițiile de brevetabilitate: invenția să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să aibă aplicabilitate industrială. Brevetul de invenție se acordă prin decret, fiind eliberat de Serviciul de brevete din cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor.

Obiectele invențiilor se pot încadra în două categorii: produse și procedee.      Produsele reprezintă obiecte materiale sau corpuri, cu forme și caractere specifice, fiind un rezultat al cercetării.

Procedeul reprezintă o succesiune logică de etape, faze sau pași, definite prin ordinea de desfășurare, prin condiții inițiale cum ar fi materia primă aleasă, prin parametri, prin condiții tehnice de desfășurare și/sau mijloace tehnice utilizate.

Modelele de utilitate sunt reglementate de Legea nr.350/2007 si reprezintă creațiile tehnice care prin forma construcției sau asamblarea unui produs au un rol utilitar.

            Conform Legii privind modelele de utilitate, poate fi protejată prin model de utilitate orice invenţie, având ca obiect un produs care reprezinta o soluţie tehnică la o problemă, cu condiţia că invenţia sa fie nouă, sa prezinte o activitate inventivă si sa fie susceptibilă de aplicare industrială.

Durata unui model de utilitate înregistrat este de 6 ani cu începere de la data de depozit a cererii.

Desenele și modelele reprezintă creații de formă, care permit individualizarea produselor industriale printr-un element estetic sau ornamental. Legea care reglementează desenele și modelele este Legea nr.192/1992, republicată în 2007.

Aceasta defineşte noţiunea de desen industrial ca fiind  ,,aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine.” În cuprinsul aceluiaşi act normativ se regăseşte şi definiţia modelului industrial, acesta reprezentând “aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, forma, textura şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine.”

            Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului sau, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.

Mărcile și indicațiile geografice sunt reglementate de Legea nr.84/1998.

Articolul 3 din Legea nr.84/1998 definește indicațiile geografice astfel:,, indicatia geografica – denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat, in cazurile in care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite acestei origini geografice”.

Leave a reply