Realize your constitutional right

with qualified help

Urgențe

0722 445 010

  Putem defini noțiunea de ,,drepturile omului” ca fiind acele drepturi inalienabile, fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființa umană.

Deoarece toţi suntem oameni, indiferent de rasă, sex, apartenenţă etnică şi confesională, toţi suntem egali în drepturi. Din păcate, nu putem afirma astăzi că drepturile omului sunt respectate pretutindeni.

Drepturile omului prezintă anumite caracteristici, care le fac specifice:

-sunt inerente, ceea ce înseamnă ca orice persoană se bucură de ele, nimeni nu le poate pierde;

-sunt universale, fiind comune tuturor oamenilor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie etc;

– sunt indivizibile şi interdependente, ceea ce înseamnă că nu pot fi izolate unele de altele;

-nu depind de garanția și nici de promisiunea nimănui, ci doar de condiția de a fi ființă umană.

Uniunea Europeană promovează și apără în mod activ drepturile omului, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile cu ţările din afara sa. În cadrul U.E. drepturile fundamentale sunt garantate la nivel naţional de constituţie, iar la nivel european de Carta drepturilor fundamentale(adoptată în 2000 şi obligatorie pentru ţările UE începând din 2009).  Carta drepturilor fundamentale cuprinde întreaga arie a drepturilor şi anume drepturi civile, politice, economice şi sociale, toate acestea fiind sistematizate în cele şase capitole: „Demnitate”, „Libertăţi”, “Egalitate”, „Solidaritate”, „Cetăţenie” şi „Justiţie”. Dintre multitudinea de drepturi putem enumera, cu titlu exemplificativ, urmatoarele:

-dreptul la viață, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate etc.(capitolul I- Demnitatea);

-dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie etc. (capitolul II: Libertățile);

– drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap etc. (capitolul III: Egalitatea);

– protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă, viața de familie și viața profesională, securitatea socială și asistența socială etc. (capitolul IV: Solidaritatea);

– dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, etc. (capitolul V: Drepturile cetățenilor);

-dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune (capitolul VI: Justiția).

            Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului   are o semnificaţie importantă pentru dreptul internaţional al drepturilor omului deoarece:        -a fost primul tratat din lume în materia drepturilor omului;

– a înfiinţat prima procedură şi curte internaţională unde se pot adresa plângeri în domeniul drepturilor omului;

-este cel mai dezvoltat şi eficient dintre toate sistemele de drepturi ale omului;

– jurisprudenţa dezvoltată este cea mai extinsă în comparaţie cu orice alt sistem internaţional.

Drepturile prevăzute de Convenție sunt următoarele: dreptul la viaţă, dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de exprimare, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la respectarea bunurilor proprii, dreptul la vot şi dreptul de a se prezenta la alegeri.

Interdicţiile prevăzute de Convenţie şi protocoalele sale sunt: tortura şi pedepsele sau tratamente inumane sau degradante, detenţia arbitrară şi ilegală, discriminarea în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor și libertăţilor recunoscute de Convenţie, expulzarea sau neprimirea de către un stat a propriilor cetăţeni, pedeapsa cu moartea, expulzarea colectivă a străinilor.

Atunci când unei persoane i se încalcă drepturile prevăzute în Convenție, aceasta are posibilitatea de a face o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta are misiunea de a veghea la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a criteriilor de admisibilitate. Pentru a se putea adresa Curții trebuie ca:

-reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele naționale;

-să nu fi trecut mai mult de șase luni de la epuizarea ultimei căi de atac (de la data hotărârii irevocabile la nivel național);

-reclamantul să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției;

-evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere.

Curtea pronunță hotărâri doar în cauze declarate admisibile. Ea deliberează cu privire la existența sau inexistența vreunei încălcări a drepturilor omului și poate acorda daune, după caz.